NASA A Început Operațiunile De Forare De Pe Marte

♠ Posted by Work in , at 13:40
Se anunță un an plin pentru NASA. La nici jumătate de an după ce Curiosity, roboțelul de cercetare al NASA, a ajuns pe Marte, acesta a început deja să foreze în solul planetei Marte. Astfel, intrăm practic într-o nouă eră, Marte fiind prima planetă, în afară Terrei, în care mașini create de oameni încep să foreze.

Scopul misiuni este că Curiosity să adune diverse mostre ce vor fi studiate apoi de cercetătorii NASA. Astfel, oamenii de știință vor să descopere, analizând solul planetei roșii, dacă pe Marte a fost vreodată apă și, implicit, forme de viață. Numeroși cercetători sunt de părere că, în trecut, pe Marte a existat apă, dovadă fiind unele văi și șanțuri cu urme de eroziune. Toată această nebunie, conform căreia solul planetei Marte ar fi fost umed în trecut, a pornit pe la mijlocul anilor 70, când sondele speciale trimise pe Marte au descoperit văi și șanțuri cu urme de eroziune, similare cu văile unor râuri. Apoi au fost trimise pe Marte două vehicule ce au analizat diferite mostre de praf, rocă și pietriș. Însă rezultatele obținute nu au fost concludente.

Pentru a confirma această teorie, Curiosity a fost trimis să foreze solul planetei. Puțul săpat de robotul NASA este foarte mic însă, având o adâncime de doar 6,4 cm și un diametru de 1,6 cm. Astfel, deși nu e vorba de vreo săpătură impresionantă, efortul depus pentru această misiune este unul incredibil. În acest sens au fost făcute nu mai puțin de 1200 de teste, până când specialiștii NASA au reușit să elaboreze un plan.

Bucățile de rocă forate vor fi transmise modulului CHIMRA iar apoi vor fi procesate și analizate de instrumentele speciale dezvoltate de Chemin și SAM. Astfel, în urmă acestor cercetări, NASA speră să afle mai multe informații despre trecutul planetei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu